Căldura din noi …

Ca orice cetățean model m-am prezentat să îmi platesc impozitul pe casa. Doamna amabilă de la ghișeu mă informează că trebuie să aduc și certificat energetic. Mă uit strîmb la ea și îi spun: „Doamnă, eu am doar certificat de biolog”. În secunda următoare am realizat că am spus o tâmpenie și că probabil că tanti mă crede tîmpă. Cu greu probabil s-a stăpânit să nu îmi spună vreo două vorbe „dulci”. Mi-a aruncat o privire dezaprobatoare și a încercat să îmi explice despre ce e vorba. Nu am înțeles mare lucru, dar am dat din cap că am priceput, ne-am zâmbit reciproc și am fugit acasă la salvatorul familiei.
clase energetice
Ajunsă acasă l-am întrebat pe soț ce este certificatul energetic. Certificatul energetic conține informații privind consumul de energie al unei clădiri. Performanța energetică a unei clădiri se exprimă prin note de la 1 la 100. Dacă clădirea are eficiență energetică ridicată, atunci nota pe care o primește este mare. În funcție de consumul anual, fiecare clădire este încadrată într-o clasă energetică (de la A la G, unde clasa A înseamnă consumul cel mai scăzut de energie, iar clasa G cel mai ridicat consum).  Mai pe înțelesul tuturor cu cît casa este mai apropiată de clasa A cu atât cheltuielile pentru întreținere vor fi mai reduse.
clase
Certificatul de performanță energetică  este valabil 10 ani și pentru obținerea lui trebuie să apelezi la un auditor energetic aflat pe lista auditorilor energetici, listă atestată de Ministerul Dezvoltării Regionale și Administrației Publice. Un certificat energetic ieftin se poate obține în cel mai scurt timp cu ajutorul companiei Enermed Impex SRL, care are experți în certificare energetică, audit energetic și termoviziune clădiri.
certificare energetica
Ca să înțeleg și mai bine despre ce este vorba, soțul mi-a dat ca exemplu  o întâmplare amuzantă din peregrinările lui prin țară.
Iarnă, ger, zapadã şi oboseală. Acestea au fost cuvintele care i-au caracterizat una din ultimele delegaţii făcute la Constanța. A ajuns cu greu la hotelul unde făcuse rezervarea şi unde i se garantase telefonic cã o sa fie cald ca la tropice… Surprizã! Nimeni la receptie…
Ok, își zice, şi aşteaptă…, aşteaptă…, așteaptă, dar nimic. Deja simţea cum degetele picioarelor luau forma bocancilor, iar corpul îi lua forma fotoliului de la recepție. Apare într-un final şi nenea recepționist. Imagine de film comic, nu altceva. Buhăit la faţã, cu parul vâlvoi, cãmaşă încheiată strâmb şi nãdragi proaspăt îmbrăcaţi…
,, – Bună seara, am o rezervare la dumneavoastrã.”
,, – Mda…, bunã, dar sã ştiţi cã bucataria s-a închis, centrala termică s-a stricat, apă caldă nu avem…”
,, – Minunat, zise soțul cu voce tare, dar un pat aveţi?”
,, – Sigur, va dãm şi douã pãturi”, spuse ,,comediantul”… din faţa lui.
Soțul meu deja uitase toate visele… Ciorba, patul şi apa, toate calde, disparuserã ca prin minune… Era bocnã, hotelul la fel, camera de la tropice deasemenea. Inginer fiind, trebuia sa caute o soluţie… Greu de găsit cu asemenea condiţii. Pereţii camerei nu erau izolați termic, geamurile erau mari şi cu rame din lemn uscat, orientarea camerei spre nord… Nu le-ar fi stricat o termografie a clădirii.
termografie Trebuia să conserve minima energie termicã ramasa de peste zi, dar trebuia sã producă și alta… Singura sursa de caldurã din cameră era veioza, sau veiozele cã erau douã. Le-a aprins și și-a lipit palmele de ele… Era de vis, simţea caldurã… şi parca îi trecuse și foamea…
Aşa a dormit jumătate de noapte. În fotoliu, cu mâinile îmbraţişând clopotele de carton ale veiozelor, flămând şi îmbracat… Visase casa, camera şi patul nostru. Doar visase, realitatea era alta. Se afla la într-un hotel îngheţat…, era ca o legumã, nu mai avea energie deloc. O pierduse în camera de ,,5 cinci ” stele a hotelului …
M-a amuzat tare povestioara lui. Ne-am reamintit cum era cand stăteam împreună în gazdă. Pereți reci și umezi, prin care auzeai pană și bătăile vântului. Ne ghemuiam unul în brațele celuilalt, în speranța că ne vom încălzi cu iubirea. Atunci apărea și pisica casei care se infiltra între noi  „furându-ne” și restul de căldură pe care îl mai aveam (nu degeaba voia Hagi Tudose să taie coada pisicii).
În prezent avem casa noastră. Cuibușorul nostru drag este mereu cald deoarece este izolat termic şi chiar ne simțim ca la tropice în el.
Acest articol a fost scris pentru Spring SuperBlog 2018
Anunțuri

Un comentariu Adăugă-le pe ale tale

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare /  Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare /  Schimbă )

w

Conectare la %s