Iată vine vacanța, să mă ducă la Mamaia şi Constanța

piscina1
Sursă foto: Facebook Hotel Aurora

Iată vine și vacanța, să mă ducă la Constanța
Să mă ducă pân’ la mare,
Să mă bucur de mult soare,
La Mamaia unde-i telegondola,
Să mă cazez/relaxez la Hotel Aurora.
După plajă eu voi vizita
Mai toată Constanța.

Rătăcind printre religii,
Edificii şi vestigii, romane sau chiar grecești,
Pe toate să le găsești.

Tocmai mi-a venit ideea
Să văd Mozaicul și Moscheea,
Cazinoul și Acvariul,
Apoi fug la Planetariu,
Planete eu să privesc
Și în stele să citesc.

Mă opresc la o înghețată
Căci m-am înfierbântat toată,
Portul Tomis mai apoi
Ca să admir iahturile noi.
În Piața Ovidiu mă distrez
Când o bere „Nenea Iancu” savurez.

La muzeu să mă mai duc,
Istoriile să nu le încurc.
Valurile să le-ascult,
Chiar la Farul Genovez…
Să nu uit să mă pozez.

Cand mă duc vara în concediu, nu trebuie să îmi bat capul cu alegerea stațiunii. Preferata mea dintotdeauna a fost și este Mamaia. Deci, în fiecare vacanță de vară destinația este clară: cazare Mamaia, vizitare obiective turistice Constanța. Mai dăm câte o fugă și în alte stațiuni, dar doar pentru o zi sau două.

Așa cum vă povesteam în articolul „Reţetă pentru o dimineaţă relaxantă” cel mai important pentru mine într-un concediu e să mă relaxez, iar pentru asta am nevoie de mult soare și de un balcon cu vedere la mare. Acesta este primul criteriu avut în vedere cand alegem hotelul unde ne vom caza. Al doilea criteriu îl reprezintă apropierea de principalele atracții ale stațiunii. Din aceste două puncte de vedere (pentru noi extrem de importante) şi a altor facilităţi pe care le voi prezenta mai jos, we have a winner: Hotel Aurora Mamaia. 

hotel Aurora
Sursă foto: http://www.hotelaurora.ro

Hotelul Aurora are o locație excelentă. Se află chiar lângă parcul Aqua Magic, la 1 minut de plajă, la 100 m de Telegondolă și foarte aproape de Satul de Vacanță. Un alt aspect important e că faci doar câțiva pași şi ajungi în Constanța.

Deoarece este construit perpendicular pe țărmul mării, toate camerele hotelului au balcon cu vedere laterală la mare și spre Lacul Siutghiol. Restaurantul are o terasă frumoasă, cu vedere spre mare şi ne pune la dispoziţie o gamă variată de specialităţi gastronomice, cu gust natural dat de ingredientele proaspete, legume şi fructe produse în zona Constanței. Avem mic dejun (inclus in tariful de cazare) de tip „bufet suedez” iar prânzul şi cina în sistem de „autoservire” sau „a la carte”.

Aurora este un hotel cu piscină în aer liber.  De fapt are două piscine ultramoderne, una pentru adulți şi alta pentru copii. Intrarea la piscină se face pe baza unei brățări primite de la recepție. Sterilizarea apei din piscina pentru adulți se face cu sterilizatoare UV, sistem ultrafiltrare, apa fiind clorinată în limitele acceptate de Direcţia de Sănătate Publica. Adâncimea piscinei pentru copii este de 0,7 m și dispune în plus de sistem de tratare a apei cu Ozon.

piscina2
Sursă foto: http://www.hotelaurora.ro

Stând pe șezlong sau la o măsuța sub umbrele, ne putem răsfăța cu înghețată sau băuturi răcoritoare servite de la bar și putem admira de aici diversele activități organizate pentru copii sau să ne implicam și noi făcând puţină Aqua zumba.

Alte avantaje demne de luat în consideraţie sunt:

  • la etajele superioare accesul este asigurat de trei lifturi silenţioase de ultimă generaţie (nu ne dorim să cărăm bagajele pe scări);
  • cafe-bar în lobby (mai serveşti o cafea cu un croissant între mese);
  • loc de joacă pentru copii;
  • internet wireless;
  • păstrarea obiectelor de valoare;
  • primirea și păstrarea corespondenței;
  • păstrarea bagajelor;
  • informații turistice şi culturale.

În Constanța sunt multe obiective turistice interesante, dar mă voi rezuma acum doar la  emblema orașului Constanta, clădirea Cazinoului, un monument arhitectural unic în țara și în străinătate.

Un punct de atracție pentru toți turiștii, Cazinoul este o construcție splendidă situată chiar pe malul mării, are mai bine de 100 de ani (inaugurată în anul 1911) și este una din cele mai cunoscute construcții din România. Atrași de promenada pe faleza din zona Cazinoului, turiștii pot admira vitraliile și ornamentele de tip „flacără” sau „scoică” ale clădirii în stil Art Nouveau.  Forme, linii curbe, ondulate de tip parabolă sau hiperbolă îți bucură ochiul iar motivele florale te trimit cu gândul la plante ce sunt pe cale de a înflori.

IMG_20140719_123847
Sursă foto:arhiva personală

Este o adevărată bijuterie atât la exterior cât şi la interior. Am avut ocazia să îl vizitez în interior în unul din anii când era deschis publicului. Am rămas fascinată de el, chiar dacă acum era abandonat. Ca într-un film vechi visam cu ochii deschiși. La intare m-a întâmpinat un hol mare, apoi am urcat scările majestuase. Mă simțeam parcă eram o domniță din acele vremuri îndepărtate, îmbrăcată într-o rochie lungă de catifea și cu un evantai delicat în mână. Am trecut pe langă garderobă, sala de lectură, sălile de joc și am intrat în sala de spectacol. Siluete nedeslușite,  în toalete de ultimă modă, se perindau în fața ochilor mei visători. Un fâlfâit de aripi mă aduce însă la realitate. Foșnetul rochiei mele imaginare a speriat porumbeii răzleți din sală. Doi dintre ei, așezați pe o arcadă își împreunau ciocurile ca într-un sărut, așa cum probabil făcuseră multe perechi în această sală.

Picturi își desfășoară culorile șterse îmbiindu-mă să le descopăr istoria. Ca o silfidă, mă apropii de o fereastră ce mă ispiteşte să contemplu marea. Ce loc superb și totuși atât de sobru… Legendele locului spun că arhitectul Daniel Renard a proiectat clădirea după mortea logodnicei sale, tragedia influenţândui mult actul artistic . Valurile izbindu-se de ziduri mă duc cu gândul la zecile de secrete pe care le ascunde această bijuterie arhitectonică.

Am făcut referire doar la acest obiectiv deoarece clădirea-simbol a oraşului Constanța reuneşte într-un peisaj de vis arta, arhitectura, istoria şi aventura, prin urmare tot ce îşi doreşte un turist să experimenteze într-o vacanţă de neuitat.

Acest articol a fost scris pentru Spring SuperBlog 2018

Reclame

Un comentariu Adăugă-le pe ale tale

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare /  Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare /  Schimbă )

w

Conectare la %s